Să vrei ceva nou, să îți dorești să te transformi, să schimbi ceva la tine, să ai o percepție nouă asupra lucrurilor și oamenilor din jurul tău, să ai mai mult autocontrol sau, pur și simplu, să te simți liber și confortabil cu ceea ce ești în prezent. Lucruri firești, pe care cu toții le dorim la un moment dat, nu-i așa?

Cu toate acestea, eu am descoperit ceva interesant pe drum: e mai comod să nu te gândești așa de mult la ceea ce vrei cu adevărat. E mai comod să te lași dus de val, să trăiești după regulile altora, să nu-ți pui prea multe probleme și întrebări și să treci ușor prin viața ta, așa… ca un pur spectator. E mai comod să spui nu pot, decât nu vreau. E mai comod și e chiar mai simplu să fii sedus de teoria că orice ai face, tot bine nu e.

Dar este și mulțumitor? Este suficient? Poți să trăiești fără a te cunoaște cu adevărat? Și dacă da, până când?

Ei, bine, eu mi-am da seama că nu pot să am o viața așa de comodă și să mă simt și împlinită. Și am mai realizat că asta este de fapt problema multor oameni, și poate principala cauză care stă la baza nefericirii, nemulțumirii și, de cele mai multe ori, și mai trist, chiar a resemnării. Așa că, de ceva timp, cu riscurile de rigoare, am început să îmi asum responsabilitatea și neliniștea (venită la pachet) în scopul de a mă cunoaște mai bine. Zi de zi, puțin câte puțin, am început să îmi aloc un pic mai mult timp pentru a vorbi cu mine, pentru a mă înțelege, pentru a mă descoperi (cu bune și cu rele) și pentru a-mi da seama ce mă face cu adevărat să vibrez.

Am ales să mai stau și singură, din când în când. Măcar o oră pe zi mi-am propus să dau telefonul, Netflix-ul și laptopul la o parte și să încep să exersez diverse tehnici de meditație. Mi-am propus să stau cât pot eu de mult în natură, să merg mult pe jos, să nu mă grăbesc sau să aștept tot timpul câte ceva ca să fiu mulțumită.

Și uita așa, urmând filmul ăsta am început să-mi pun și întrebări, care de care mai diverse.

Spre ce este concentrată atenția mea în viață? Cum îmi afectează acest lucru prezentul? Dar viitorul?

Către ce punct mă îndrept? Cu ce scop? Ce mă va costa dacă nu mă voi cunoaște? Cât de mulțumită sunt de situația mea din prezent și cum mă afectează acest lucru pe plan psihic, emoțional, din punct de vedere al relațiilor pe care le am sau a vieții profesionale? Cum m-aș simți dacă aș reuși să mă schimb/ să mă cunosc mai bine? Cum s-ar simți cei din jurul meu dacă aș face acest lucru? Ce voi obține, concret, de la această cunoaștere?

Dacă te bate și pe tine gândul să îți răspunzi onest la astfel de întrebări, ca să fii în totalitate sincer folosește principiul durerii vs. plăcerii când îți oferi răspunsurile. Astfel, vizualizează starea de plăcere sau de durere odată ce îți răspunzi la aceste întrebări pentru a vedea ce efect ar avea asupra ta lipsa sau prezența cunoașterii de sine.

Autocunoașterea și starea de mindfulness sunt procese de lungă durată, însă, ca în orice alt proces, cel mai greu lucru de depășit este începutul în sine, startul pe care ți-l oferi. Cu cât este mai solidă baza, cu atât motivarea va fi mai puternică și descoperirile vor fi mai autentice. Cel puțin, așa funcționează la mine. Aaaa… și nu uita să te recompensezi de fiecare dacă când faci progrese cu “antrenamentul”. Cu ceva ce-ți place ție mult. E trist că funcționăm așa dar, din păcate, de multe ori, voința noastră e cu mult mai slabă decât cea a unui cățel și, totodată, la fel de simplu de stimulat.

Renunță la frică de a vorbi deschis cu tine. Nu mai încerca să găsești și pentru tine aceleași scuze și tertipuri pe care le vinzi celor din jurul tău. Nu îți mai ocupa timpul cu tot felul de inutilități sau lucruri total irelevante pentru dezvoltarea ta ca să eviți momentul în care te iei la întrebări. Nu te speria să mai stai și singur, din când în când. S-ar putea să te întorci de acolo chiar mai valoros spre partenerul tău de viață, prieteni sau colegi dacă îți dai suficient timp să afli cine ești. Sau… s-ar putea să nu te mai întorci deloc.

Chiar dacă eviți momentul, nu o vei putea face la nesfârșit. Iar când te vei trezi, e foarte posibil să te simți copleșit (been there, done that). Fă-o des, vorbește cu tine, și fii cât se poate de sincer. Fii critic, însă nu te învinovăți. Doar conștientizează și pune fundul la treabă ca să-ți oferi ceea ce contează cu adevărat, ceea ce te reprezintă. E greu, dar hai să-ți spun ceva, e mai greu să trăiești la infinit o viață după cum bate vântul. Nu avem noi mult control, dar măcar e bine să luăm poziție acolo unde putem face ceva pentru a ne mulțumi.

Într-o noapte albă, ca și asta, în care poate după părerea multora ar fi trebuit să dorm liniștită și fericită, eu mi-am dat seama de un lucru:

Pe cât mi-e de frică să aflu mai multe despre ceea ce sunt, pe atât de plictisitoare, inutilă și monotonă mi se par o existență trăită departe de mine.

Cu drag, o novice într-ale cunoașterii de sine.