Despre mine

Pe cât mi-e de frică să descopăr mai multe despre ceea ce sunt, pe atât de plictisitoare mi se pare o existență departe de mine.

Sunt un om simplu. Fără talente speciale sau cu vreo minte sclipitoare, dar înzestrată cu destule resurse sufletești încât să nu trăiesc degeaba.

Până de curând, mi-a fost frică să recunosc mare parte din ceea ce sunt și să-mi asum responsabilitatea pentru adevăr. Mi-a plăcut întotdeauna poziția de câștigător. Fiind ambițioasă, am pornit pe un drum drept și sigur spre „succes”, dar care nu a avut, de fapt, niciun vârf de cucerit. Ce-i drept, muncim mult ca să ne pierdem pe noi, nu-i așa?

Ocolind eșecurile pe cât am putut de bine și împrumutând tipare câștigătoare de ici, de colo, am ales să urmez înverșunată calea spre ceea ce credeam că îmi doresc. M-am lăsat ușor atrasă într-o horă care nu era a mea, mi-am creat așteptări false și cu toate că am jucat bine, la finalul fiecărui joc am realizat că de prea puține ori am dansat cu adevărat.

Simt că am renunțat la o parte importantă din mine undeva pe drum și de atunci caut neîncetat calea spre a mă regăsi. Zi de zi, puțin câte puțin, cos aripi ca să pot zbura din nou. Îmi place să trăiesc liber, să călătoresc, să citesc, să ascult muzică clasică sau folk, să îmi răsfăț papilele cu un vin și o mâncare bună, să descopăr pe drum lucruri care îmi aprind scântei și pasiuni noi în suflet, să iubesc cu tărie, fără constrângeri, să respir puternic dimineața la răsărit, să privesc norii întinsă pe iarbă. Râd cu aceeași tărie cu care plâng. Uneori, în aceeași zi. Sau aceeași oră. Îmi place să iau decizii dictate de suflet și mai puțin de minte, dar de prea puține ori am curajul să o fac.

Îmi place marea, că-i ca mine. Când învolburată, când liniștită. Cred am o legătură specială cu ea. Apa ei sărată m-a ajutat de multe ori să-mi vindec răni, iar lupta ei continuă mi-a dat de multe ori putere. Sunt veșnic îndrăgostită de animale, de natură și de misticism și încerc să mă înconjor de punctele mele de echilibru pe cât pot de mult. Îmi place să aflu povești scrise sau nescrise, spuse sau nespuse și, în timp, am învățat să ascult oamenii. Chiar și atunci când nu vorbesc. Nu mi-e frică de singurătate, mi-e mai frică să fiu singură de mine sau singură între oameni. Sunt o pasăre de noapte, dar cu toate astea am o teamă organică de întuneric.

Rar judec și pun etichete. Cred că viața nu e despre cât, ci despre cum. Mai exact, despre aCUM. Nu cred că ne naștem pentru a intra într-o cursă din care ies învinși și învingători. Nu cred că totul e despre ce și cât primim, ci uneori despre cum primim și, mai mult, despre cât oferim. Nu cred că putem niciodată deține 100% controlul oricât de puternici am fi și nu cred că trebuie să ne obosim în direcția asta. Nu cred că fericirea este scopul final și nici un lucru pe care trebuie să-l urmărim cu înverșunare, riscând să pierdem din vedere bucuriile mici și autentice ale vieții. Deznodământul nu e întotdeauna cea mai frumoasă parte a poveștii, căci altfel am iubi moartea mai presus de viață, nu-i așa?

Sunt o visătoare și o im-perfecționistă în devenire. Pe cât mi-e de frică să descopăr mai multe despre ceea ce sunt, pe atât de plictisitoare mi se pare o existență departe de mine.

În multe situații, nu sunt un bun orator și, de când mă știu, m-am exprimat mai bine în scris. Nu am mai fost de multă vreme sinceră cu mine și mi-am propus ca pagina care îmi poartă numele să fie despre sinceritate, trăiri, pasiuni, lucruri care mă inspiră, idei în care cred și povești, mai presus decât despre branding personal, carte de vizită pentru viața profesională sau statuie pentru ego. Sufletul nu poate fi branduit. Al meu nu.

Nu știu dacă o să vă placă sau nu ce o să găsiți aici, dar de un lucru vă pot asigura: cu fiecare cuvânt citit veți fi tot mai aproape de mine. De pasiunile mele. Și, de ce nu, poate chiar și mai aproape de voi.

Pentru mine scrisul este cea mai consistentă și mai pură hrană pentru suflet.

Să ne citim cu bine.

 

Close