Cât de mare este prețul pe care tu îl plătești pentru libertate? Ți-ai pus vreodată întrebarea asta?

Ce înseamnă, în fond, libertatea pentru tine și ce ești dispus să dai la schimb pentru ea? După cum bine știi, în viață nimic nu vine gratuit, iar pentru a te simți liber, cu siguranță va trebui să muncești ceva. Poate chiar mai mult decât pentru alte lucruri, fiind, în cele din urmă, vorba de descoperirea celei mai importante persoane din viața ta: pe tine!

Dar… să o luăm treptat. Dacă pentru unii libertate înseamnă mai mulți bani și o carieră înfloritoare, pentru alții poate însemna mai multă liniște, mai mult timp petrecut cu persoanele dragi și mai puțin stres. Pentru unii poate însemna mai multă putere, iar pentru alții mai puțin control. Pentru unii poate să însemne o viață comodă, iar pentru alții mai multă aventură… și așa mai departe. În cele din urmă tu trebuie să știi mai bine ce te face mai fericit, mai liniștit și îți oferă sentimentul suprem al libertății. Îți recomand să mergi pe direcția aia și nu pe direcția altor persoane cu care de identifici. Chiar dacă, poate, peste un timp o să îți dai seama că te-ai schimbat.

Schimbarea este normală și chiar sănătoasă. Numai ai grijă, să nu cazi în capcana în care să crezi că după ce ți-ai schimbat viziunea despre viață ai greșit complet până în acel moment. Vinovăția nu ajută cu nimic și, crede-mă pe cuvânt, poate că nu ai fi ajuns azi la o anumită concluzie fără experiența ta de până acum. Lasă trecutul în treaba lui și acționează după convingerile tale din prezent, nu împotriva lor. Sau, mai exact, a ta.

Cred că dacă am vreun regret până acum, acesta ține mai mult ca sigur de lucruri pe care nu le-am făcut și, în niciun caz, de lucruri care mi-a ieșit mai mult sau mai puțin bine. Iar pentru asta mă bucur. Viața nu este un șir lung de to-do-uri atent planificate ca să te gândești că ai pierdut ceva doar pentru că ai avut curajul ca la un moment dat să faci ceea ce ți-ai dorit, ceea ce ai simțit. Sau, cel puțin, aceasta este perspectiva mea.

Ceea ce am mai observat este și că în procesul acesta de re/descoperire, intenția și dorința nu sunt suficiente. Între “a vrea” și “a face” există întotdeauna o cale mai lungă. Mai lipsește ceva: tu și implicarea ta directă în acest proces.

Mai exact, motivația. Da, ce să vezi, pentru a fi liber/ liniștit/ împăcat/ pentru a fi tu, în cele din urmă, trebuie să și muncești. Mai întotdeauna. Când vrei să faci un lucru nu trebuie doar să ți-l dorești. Trebuie să îl vrei cu tărie. Trebuie să fii pregătit să înfrunți orice obstacol pentru a ajunge unde ți-ai propus, căci obstacolele vor veni, fără îndoială.

Nu contează că îți dorești o transformare fizică, psihică, o schimbare a stilului de viață, a carierei sau una mai complexă. Orice proces este la fel de greu dacă nu ai fixate încă dinainte niște baze și dacă nu ai voința suficient de bine antrenată. Sau… dacă nu îți dorești îndeajuns respectivul lucru și nu cumva este de fapt doar un moft.

Ok, probabil că te întrebi cum poate fi antrenată capacitatea de motivare?

La mine funcționează după cele trei principii pe care am să ți le prezint mai jos, dar nu uita că fiecare are rețeta lui:

  1. În primul rând cu disciplină, tenacitate și cu multă răbdare.
  2. În al doilea rând cu suficient de multă odihnă, atenție acordată sănătății și petrecerea timpului în medii cât mai constructive și lipsite de stres. Chiar nu ai cum să fii capabil să miști munții din loc când ești obosit, lipsit de energie, mega-stresat și cu organismul dat peste cap. Sau… cel puțin așa cred eu.
  3.  Și, nu în ultimul rând, cred că în acest proces de schimbare trebuie întotdeauna să pornești de la ceva real, autentic, de la ceea ce ești tu în prezent. Așadar, un pas important spre schimbare este conștientizarea, autocunoașterea și sinceritatea atunci când îți răspunzi la întrebări cu privire la ceea ce ești tu astăzi.

Mi-a fost tare greu să găsesc drumul înapoi spre mine, odată ce l-am uitat, nu neg acest lucru. Însă, în sfârșit, după vreo 6-7 ani de “rătăcire” simt că încep să mă identific cu persoana pe care o văd zi de zi în oglindă, că încep să o plac, să fiu mai puțin critică cu ea și să o înțeleg din ce în ce mai bine. Simt că încep să găsesc acea liniște și libertate pe care am căutat-o cu atâta îndârjire în lucrurile din afara mea, chiar în resursele mele interioare. Simt că fiecare pas pe care îl fac este pe drumul pe care trebuie să îl fac și nu pe altul.

E prima oară după mulți ani când am început să văd mici detalii pe lângă care treceam zilnic și nu le-am observat, de preocupată ce eram de propria persoană. E prima oară când simt că și persoanele din jurul meu sau cele pe care abia le cunosc încep să mă perceapă cu adevărat și, spre stupefierea mea, mă plac mai mult așa, fără învelișuri, politețuri, și lupte grele de diplomație duse cu mine. Fără a mă mai preocupa să fiu plăcută de alții. Cred că lucrurile astea se simt, în cele din urmă.

E prima oară când nu mă mai stresez o noapte întreagă de la un cuvânt sau vreo expresie din vreo conversație cu cineva. Când nu mai întorc o divergență minoră pe toate părțile.  Când nu mai las chiar orice lucru să intre în sferta libertății mele. E prima oară oară când pot să spun NU fără vreo scuză penibilă, doar pentru că am înțeles că e uman să mai spui și NU, din când în când.

Așadar, dacă mă întrebi dacă merită efortul, dacă merită răbdarea și bătaia de cap în găsirea acestei rețete persoanale spre libertate, am să îți spun din tot sufletul DA.

Da, MERITĂ! E foarte important să trăim conectați cât mai mult cu noi. Să trăim, în cele din urmă, ce să mai. Căci altfel pentru ce ne-ar fi de folos o viață cu care la final să nu ne putem identifica? Cu ce ne-ar fi de folos să trăim, otrăvindu-ne pe noi pe zi ce trece tot mai mult cu rețeta de viață a altcuiva?

Desigur, aceasta este doar umila părere a unui om care abia a pășit sau, cel puțin, are impresia că a pășit pe drumul ăsta.

Sper să-ți fie de folos și să ne citim cu bine!